Simpozionul doctoranzilor de la Sibiu a IV-a ediţie – 22 noiembrie 2013
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a avut loc vineri, 22 noiembrie, a patra ediţie a simpozionului doctoranzilor. Manifestarea academică a avut loc în cadrul primei conferinţe internaţionale a doctoranzilor de la Universitatea „Lucian Blaga“ şi a avut ca temă „Antropologia în opera părintelui Dumitru Stăniloae“.
La simpozion au participat decanul facultăţii sibiene, pr. prof. dr. Aurel Pavel, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, pr. prof. dr. Vasile Grăjdian, conf. dr. Sebastian Moldovan şi aproximativ 30 de doctoranzi.
În debutul întâlnirii au fost comunicate ultimele hotărâri la nivel de universitate privind activitatea şi responsabilităţile în cercetare ale doctoranzilor, precum şi câteva probleme administrative. A urmat, apoi, prezentarea referatelor pregătite de doctoranzi, prin care tema simpozionului a fost abordată din diferite perspective.
“Profesorii îndrumători fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i sprijini pe doctoranzi în activitatea lor de cercetare. Cerinţele sunt foarte mari şi de aceea eforturile doctoranzilor trebuie să fie pe măsură, pentru ca activitatea lor să se ridice la nivelul aşteptat“, ne-a spus pr. decan Aurel Pavel.
Revista şcolii doctorale
La simpozionul doctoranzilor a fost lansat şi al treilea număr al revistei „Studia Doctoralia Andreiana“, în care au fost publicate referatele susţinute de doctoranzii în Teologie la Simpozionul „Teologie şi spiritualitate în epoca Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, desfăşurat pe 27 iunie 2013. În următorul număr al revistei de specialitate vor fi publicate studiile elaborate de doctoranzi la această ediţie a simpozionului.
Publicaţia şcolii doctorale de la Sibiu apare la Editura „Andreiana“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cu sprijinul cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ şi sub egida Centrului de Cercetare a instituţiei.