1xbet giriş melbet 1xbet зеркало скачать
Actualitate

Capela Facultății de Teologie din Sibiu și-a sărbătorit al doilea hram

By ianuarie 18, 2019 No Comments

Capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și-a sărbătorit vineri, 18 ianuarie, al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și un sobor de preoți și diaconi.

Cadrele didactice și studenții Facultății de Teologie din Sibiu au participat în număr mare la cel de-al doilea hram al capelei din 18 ianuarie, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. În soborul slujitor care a fost alături de PS Episcop Ilarion Făgărășanul s-au aflat decanul facultății, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, părintele duhovnic Macarie Țuțul și alți slujitori ai sfintelor altare.

Răspunsurile liturgice au fost date de studenții teologi care au participat la această sărbătoare a capelei unde se roagă zi de zi și participă la slujbele religioase oficiate aici. De asemenea, studenții teologi s-au împărtășit în număr mare cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Modele pentru tineri

Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr. Părintele decan a prezentat viața și învățăturile celor doi mari ierarhi ai creștinătății răsăritene pomeniți în fiecare an pe 18 ianuarie. Părintele Nicolae Chifăr a subliniat faptul că cei doi mari teologi din Alexandria sunt modele de urmat pentru fiecare tânăr care se formează într-una dintre instituțiile de învățământ teologic pentru a devenit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos și slujitor al sfântului altar.

Sfântul Atanasie, originar din Alexandria, s-a format în școala Bisericii și era diaconul care l-a însoțit pe Sfântul Alexandru al Alexandriei la primul Sinod Ecumenic din 325. După ce a ajuns patriarhul Alexandriei, Atanasie a luptat toată viața pentru a combate arianismul și a fost un mărturisitor al dreptei credințe până la sfârșitul vieții, îndurând astfel nenumărat prigoane. A trecut la Domnului în anul 373, la 77 de ani, după ce a fost de cinci ori izgonit din cetate.

Sfântul Chiril al Alexandriei a fost implicat în lupta pentru combaterea ereticului Nestorie la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431. Sfântul Chiril a fost toată viața propovăduitor al învățăturii ortodoxe despre Întruparea Domnului și despre rolul și cinstea Maicii Domnului. A trecut la cele veșnice în anul 444 și s-a bucurat de timpuriu de cinstea adusă de Biserică, considerat a fi unul dintre cei mai mari sfinți și teologi ai Răsăritului creștin.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Episcop Ilarion Făgărășanul le-a urat studenților teologi mult succes la examenele din acest semestru și i-a miruit.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică

Administrația

melbet скачать