1xbet giriş melbet 1xbet зеркало скачать
Lucrări Științifice

Zilele Şaguniene 2022: Sesiune de comunicări ştiinţifice la Facultatea de Teologie din Sibiu

By decembrie 3, 2022 No Comments

Manifestările „Zilele Şaguniene 2022” au continuat vineri, 25 noiembrie, cu o sesiune de comunicări ştiinţifice organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. Sesiunea de comunicări a fost condusă de decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda.

Au fost prezenţi la manifestare cadre didactice de la facultatea sibiană, membri ai administraţiei eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului, doctoranzi, studenţi şi invitaţi.

În cadrul sesiunii, au fost prezentate mai multe referate, cu o tematică diversă şi de interes pentru teologia contemporană. Astfel, prof. univ. dr. Ciprian loan Streza a susţinut comunicarea intitulată „Serbarea duminicil și odihna creştinilor în primele veacuri”, iar pr. conf. univ. dr. Constantin Valer Necula a prezentat referatul numit „Aspecte ale vieții și activității profesionale ale Părintelui Profesor Nicolae Terchilă surprinse în documente ale Arhivei sale personale aflate în custodia Biblioteci Mitropollei Ardealului”.

Sesiunea de comunicări a continuat cu prezentarea protos. lect. dr. Vasile Bîrzu intitulată „Îndumnezeirea ca proces natural și indispensabil pentru edificarea spirituală a omului”. Următorul referat i-a aparținut lect. univ dr. Dragoș Bociu, care a vorbit despre „Omillile Sfantului Petru Chrysologul la Zămislirea Sfântului loan Botezătorul”, iar pr. asist. dr. Radu Gârbacea a prezentat comunicarea „Omilia In paralyticum (CPG 4978): o nouă piesă în corpusul omiletic al episcopului Vasile al Seleuciei?”.

În ultima parte a sesiunii, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda a susţinut prezentarea „Există o teologie a istoriei în succesul misionar al creștinismului antic?”

Zilele Şaguniene vor continua la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu cu un colocviu al masteranzilor şi doctoranzilor instituţiei, eveniment care va avea loc luni, 28 noiembrie, de la ora 10.00, în mediul online.

Text şi imagine: Costin Chesnoiu

Administrația

melbet скачать