În cadrul manifestărilor prilejuite de cea de-a XI-a ediţie consecutivă a „Zilelor Andreiene”, Mitropolia Ardealului în parteneriat cu Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga din Sibiu”, organizează în intervalul 18 noiembrie-5 decembrie o serie de 23 de evenimente cu caracter liturgic, cultural-artistic şi ştiinţific. Sub deviza „Cult şi cultură”, cadrele didactice de la Facultatea de Teologie sibiană sunt implicate în realizarea şi coordonarea mai multor activităţi menite să omagieze personalitatea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, reorganizatorul învăţământului teologic ortodox din Ardeal. De altfel, la împlinirea a 160 de ani de la reactivarea Mitropoliei Ardealului prin strădaniile lui Andrei Şaguna, ediţia din acest an a „Zilelor Andreiene” are un caracter mai solemn şi se concentrează asupra instituţiilor sprijinite de ierarh.
Între evenimentele cu caracter academic se înscriu şi următoarele manifestări:
- Miercuri, 27 noiembrie, ora 14:00, Facultatea de Teologie (sala Mircea Păcurariu) – Colocviul Oamenii Telegrafului Român. Redactorii Telegrafului Român în lumina istoriei; Responsabil: Pr. Emanuel Tăvală.
-
- O dezbatere concentrată pe plediada de personalităţi în jurul cărora s-a constituit redacţia celui mai vechi ziar românesc, cu apariție neîntreruptă din anul 1853 până azi.
-
- Joi, 28 noiembrie, ora: 09.00, Facultatea de Teologie (sala Mircea Păcurariu) – Conferința Profesorilor de Teologie din cadrul Facultății de Teologie- Priorități actuale în cercetarea teologică Sibiană; Responsabili: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Oancea, Lect. Univ. Dr. Dragoș Boicu.
-
- Tradiţionala sesiune de comunicări ştiinţifice ale dascălilor de teologie, care îşi împărtăşesc preocupările şi rezultatele cercetărilor efectuate în ultima vreme, prilej de verificare a unor teze, precum şi de nuanţare, respectiv de dezvoltare a temelor discutate pe baza reacţiilor şi a contribuțiilor venite din partea colegilor.
-
- Vineri, 29 noiembrie 2024, ora: 12.00, Biblioteca ASTRA – Sala festivă (corpul A), – Vernisajul expoziției Sfânta Scriptură și Biblia Sf. Ierarh Andrei Șaguna; Responsabili: Pr. Conf. Dr. Constantin Oancea și Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel.
-
- Prezentarea unei colecţii de carte veche, alcătuită din mai multe ediţii ale Sfintei Scripturi, având în centru „Biblia lui Şaguna”, ediţia tipărită la Sibiu între anii 1856 şi 1858, distinctă prin calitatea tipăririi şi aspectul elegant, care reflectă standardul şagunian privind redarea şi transmiterea textului sacru.
-
- Miercuri, 4 decembrie 2024, ora: 09:30, online (Classroom),– Colocviul doctoranzilor Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu; Responsabil: Prof. Univ. Dr. Paul Brusanowski
-
- Una dintre cele două sesiuni anuale de comunicări ştiinţifice organizate de Şcoala Doctorală de Teologie. Cu acest prilej va fi lansat ultimul număr al revistei Studia Doctoralia Andreiana (an. XII, nr. 1/2024), în care sunt cuprinse referatele susţinute de doctoranzi în primăvara acestui an.
-
Pentru programul complet al manifestărilor, consultaţi https://mitropolia-ardealului.ro/zilele-saguniene-2024/