PROGRAME DE MASTER

Misiunea domeniului de masterat „Teologie” este promovarea cercetării științifice și a reflecției în Teologia ortodoxă. Este destinat absolvenților care au obținut diploma de licență în domeniul Teologiei ortodoxe care își propun să se consacre vocației clericale, să urmeze o carieră în învățământul preuniversitar sau se pregătească pentru studii doctorale în scopul obținerii calificării pentru activitatea de predare la nivel universitar și de cercetare academică. Se adresează deopotrivă absolvenților altor domenii de studii universitare, precum și studenților de altă confesiune care doresc să se specializeze în studii ortodoxe.

Obiectivele domeniului de masterat „Teologie” sunt următoarele:

  • formarea unor competențe care să permită absolvenților susținerea unui dialog teologic avansat;
  • desfășurarea de activități de cercetare și de redactare a unor studii teologice la un nivel corespunzător standardelor impuse de publicațiile științifice;
  • avansarea către ciclul de studii universitare de doctorat.

TEOLOGIE            ISTORICĂ

Misiunea fundamentală a programului de studii de master „Teologie Istorică” este sprijinirea viitorilor cercetători din domeniul Teologiei în deprinderea metodei și instrumentelor de investigație specifice istoriei. Tema de bază pe care și-o însușește această disciplină științifică contemporană, în scopul împlinirii misiunii care îi revine în Biserică, este formarea omului religios modern, prin căutarea pretutindeni a elementelor din care acesta s-a alcătuit. Propunându-și să deschidă cât mai mult acest orizont, programul conturează profilul istoriografic variat și complex al studiului Teologiei ortodoxe, indispensabil pentru înțelegerea materiei însăși a istoriei bisericești, precum și a oricărei alte ramuri de cercetare, fie că vorbim despre istoria și arheologia biblică, istoria doctrinei și a literaturii patristice, a cultului, a dreptului bisericesc sau a artei ecleziale. Proiectul servește credibilizării dialogului dintre teologie și știință (cultură) în spațiul academic și eclezial românesc, în contextul unei experiențe istorice recente dominată de ideologii seculariste.

TEOLOGIE       PRACTICĂ

Misiunea fundamentală a programului de studii de master „Teologie Practică” este formarea și desăvârșirea competențelor pastorale, liturgice și misionare ale absolvenților, în vederea slujirii eficiente și responsabile în Biserica Ortodoxă. Programul urmărește integrarea teoriei teologice cu practica pastorală, oferind o pregătire complexă care îmbină dimensiunea spirituală, liturgică, omiletică și canonică a vieții ecleziale. Prin studiul aprofundat al Sfintelor Taine, al dreptului bisericesc și al realităților pastorale contemporane, masteratul contribuie la formarea preotului, profesorului și consilierului duhovnicesc capabil să răspundă provocărilor spirituale, morale și sociale ale omului modern.

TEOLOGIE       SISTEMATICĂ

Misiunea fundamentală a programului de studii de master „Teologie Sistematică” este formarea specialiștilor capabili să interpreteze și să formuleze critic conținuturile dogmatice și teologice ale credinței ortodoxe în contextul contemporan al dialogului dintre teologie, știință și cultură. Programul vizează aprofundarea reflecției teologice printr-o abordare coerentă, argumentativă și apologetică a doctrinei creștine, contribuind la consolidarea unei gândiri teologice responsabile, deschise și fidele Tradiției Bisericii. Prin dimensiunea sa academică și misionară, masteratul susține formarea teologilor, profesorilor și cercetătorilor capabili să apere, să explice și să transmită credința ortodoxă într-o lume pluralistă și globalizată.

MUZICĂ RELIGIOASĂ

Misiunea domeniului de master „Muzică” vizează două direcții, una didactică și una de cercetare artistic-muzicală, care vizează formarea specialiștilor în domeniu. La finalul programului de studii „Muzică religioasă”, absolvenții vor avea o pregătire muzicală generală, solidă, care să le ofere acele competențe ce le vor permite activarea cu succes atât în domeniul muzical, cât și în alte domenii conexe cu specific teologic, artistic și cultural.

Obiectivele programului de studii de masterat Teologie Istorică sunt:

  • să dezvolte capacitatea studenților de înțelegere teologică a fenomenului istoric,
  • să le stimuleze interesul pentru evaluarea teologică a fenomenului istoric și să le cultive capacități creative și o gândire holistică istorico-teologică;
  • să transmită competențe necesare în culegerea și interpretarea de surse din categorii cât mai diversificate, de la documentele scrise, la cele vizuale, și realizarea conexiunii cu alte ramuri ale științei istorice, precum istoria civilizației, artei și culturii universale;
  • să realizeze o înțelegere privind procesului complex de evoluție către modernitate a civilizației creștine a românilor transilvăneni, din cursul ultimelor trei secole.

Obiectivele programului de studii de master „Teologie Practică”

  • să dezvolte competențe pastorale, liturgice și catehetice printr-o formare teoretică și practică integrată;
  • să stimuleze capacitatea de analiză teologică a contextului pastoral contemporan și adaptarea discursului pastoral la nevoile credincioșilor;
  • să ofere instrumente pentru interpretarea corectă a rânduielilor liturgice și pentru aplicarea lor pastorală;
  • să formeze abilități de consiliere spirituală, empatie și discernământ duhovnicesc în lucrarea preoțească;
  • să dezvolte competențe de comunicare, cooperare și responsabilitate în activitățile de slujire, educație religioasă și asistență spirituală;
  • să cultive spiritul misionar și vocația slujirii, promovând unitatea dintre credință, viață și acțiune pastorală.

Obiectivele programului de studii de master „Teologie Sistematică”

  • să dezvolte capacitatea de analiză și sinteză teologică în raport cu principalele teme dogmatice și morale ale Ortodoxiei;
  • să formeze competențe de reflecție critică asupra relației dintre teologie și știință, credință și rațiune, tradiție și modernitate;
  • să cultive abilități de argumentare teologică și apologetică în contextul dialogului interconfesional și interreligios;
  • să asigure deprinderi de cercetare științifică și metodologică în domeniul teologiei sistematice;
  • să stimuleze interesul pentru aprofundarea spiritualității ortodoxe și pentru integrarea valorilor credinței în viața personală și socială;
  • să contribuie la formarea teologului reflexiv, capabil de discernământ, creativitate și responsabilitate în interpretarea și comunicarea adevărurilor de credință.

Obiectivele programului de studii MUZICĂ au în vedere:

  • formarea abilităților, deprinderilor și cunoștințelor generale și profesionale necesare, dezvoltate în concordanță cu nevoile identificate pe piața muncii și cu cadrul național al calificărilor având drept scop principal dezvoltarea profesională și personală a studenților,
  • asigurarea unui nivel profesional (artistic și științific) ridicat, care să le permită o cât mai bună integrare pe piața muncii, cu respectarea cerințelor profesiei.

 

 

Adresa ANC 7927-7928

Adresa ANC 4539

Adresa ANC 7927-7928

În elaborarea planurilor de învăţământ s-a ţinut cont de normele legislative în vigoare şi de perspectivele specializării atât în ceea ce priveşte parcursul formativ al studenţilor cât şi prezumabila relaţie de colaborare şi angajare a absolvenţilor în posturi oferite de instituţii culturale şi de Biserică. Toate disciplinele dispun de câte o fişă a disciplinei cuprinzând conţinutul tematic de bază, repartizat săptămânal pe ore de curs şi seminar, precum şi bibliografia aferentă. Fişele disciplinelor conţin rezultatele de învăţare scontate, exprimate în cunoștinţe și abilităţi, obiective, respectiv competenţe cognitive, profesionale și valorice.