1xbet giriş melbet 1xbet зеркало скачать
Noutati Facultate

Părintele Anthony McGuckin, Doctor Honoris Causa

By noiembrie 19, 2014 No Comments

Renumitul profesor de teologie şi preot ortodox din Statele Unite ale Americii a primit ieri, 13 noiembrie, titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Titlul a fost acordat la propunerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, ca semn de apreciere pentru lucrarea misionară de a promova credinţa răsăriteană şi Biserica Ortodoxă Română pe pământ american.

Ceremonia a avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“, cu participarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a preşedintelui Senatului universitar, prof. univ. dr. Constantin Oprean, a membrilor senatori, a prorectorului prof. univ. dr. Marian Ţiplic, a decanului facultăţii, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, a prodecanului pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu, a cadrelor didactice, preoţilor şi studenţilor.

Cuvântul „Laudatio“ a fost citit de pr. conf. univ. dr. Daniel Buda, care a subliniat activitatea didactică şi academică bogată a părintelui John Anthony McGuckin la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Columbia“ din New York, dar şi la alte universităţi de prestigiu din lume. Opera sa ştiinţifică numără 25 de volume pe teme religioase şi istorice şi peste 100 de studii şi articole. Din 1989, John Anthony McGuckin a devenit ortodox şi a fost hirotonit mai târziu preot în cadrul Bisericii Române din Statele Unite ale Americii, fiind un misionar cu multă dăruire şi devotament.

„O onoare şi un privilegiu“

Ceremonia a continuat cu acordarea titlului academic şi înmânarea diplomei pregătite pentru acest moment. În cuvântul de răspuns la această onorantă iniţiativă, părintele McGuckin a ţinut o prelegere despre ideile filosofice antice care au pătruns în teologia răsăriteană. Părintele profesor a mulţumit Facultăţii de Teologie şi universităţii sibiene pentru acest titlul primit acum.

„Este o onoare şi un privilegiu pentru mine să fiu aici şi să primesc această distincţie, un semn de respect şi de afecţiune venit din partea acestei cunoscute şi apreciate Facultăţi de Teologie Ortodoxă. Înseamnă mult pentru mine acest moment, nu doar pentru primirea unei distincţii academice, ci şi pentru că reafirmă şi reînnoieşte legăturile pe care le am cu Biserica Ortodoxă Română şi cu mediul teologic de aici în ultimii 20 de ani din viaţa mea. Momentul este emoţionant pentru că vine în ziua în care s-au împlinit 25 de ani de la convertirea mea la Ortodoxie“, a subliniat părintele McGuckin.

IPS Mitropolit Laurenţiu l-a felicitat pe noul membru de onoare al universităţii sibiene şi i-a mulţumit pentru contribuţia adusă la dezvoltarea teologiei ortodoxe şi la cunoaşterea Ortodoxiei pe pământ american.

Mesaje de felicitare au venit şi din partea rectorului Ioan Bondrea, transmis prin prorectorul Marian Ţiplic, din partea Facultăţii de Teologie, prin vocea decanului pr. Aurel Pavel şi a reprezentantului Editurii „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, unde au fost traduse în limba română o parte din lucrările sale.

Sursa: „Ziarul Lumina”

Administrația

melbet скачать