Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi a adunat mulți credincioși la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie prin care au început manifestările dedicate hramului Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. În soborul slujitor s-au aflat cadre didactice de la facultatea sibiană, alături de preoții și diaconii de la Catedrala mitropolitană.
Studenții teologi au participat în număr mare la slujba religioasă prin care au început manifestările duhovnicești și culturale închinate hramului Facultății de Teologie din Sibiu.
Îmbrăcați în veșminte populare și dirijați de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, studenții teologi au dat răspunsurile liturgice și au interpretat cântări închinate Sfinților Trei Ierarhi.
La slujba religioasă a fost prezent și rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ.dr. Ioan Bondrea, alături de prorectori și cadre didactice de la mai multe facultăți din cadrul instituție de învățământ superior.
„Lideri incompatibili cu leadership-ul de astăzi”
Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula. Părintele Necula a evidențiat în cuvântul său virtuțile care i-au consacrat pe cei trei mari ierarhi ca adevărați lideri ai comunităților unde au păstorit.
„Sfinții Trei ierarhi se unesc de fiecare dată cu Hristos și lipindu-se de Hristos nu se mai pot despărți de El. Nu doar prin preoție s-au lipit de Hristos. Până să ajungă slujitorii lui Hristos au ținut să fie ai Lui. Nu o diplomă i-a apropiat de Hristos, ci mărturisirea directă și puternică a nădejdii că în Hristos este mântuirea. Cine citește cu atenție tratatul despre preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur, cine este atent la modul în care Sfântul Grigorie de Nazians-un poet minunat- cântă fecioria, cântă sărăcirea, cântă efortul de a trăi în cultură legată de Hristos, va simți că în sine preoția nu este un punct de viață, ci este un mod de viață, este alipirea de cea mai frumoasă progresie sufletească umană: a te asemăna cu Hristos pentru a dărui chipului lui Hristos ce se apropie de tine bucuria tainicei împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos. De aceea, ei sunt niște lideri incompatibili cu leadership-ul de astăzi: oameni care se leapădă de sine ca să-I urmeze lui Hristos, oameni care nu-și doresc nimic pentru sine ca să-I urmeze lui Hristos, oamei care-și dăruiesc tot ce au pentru ca să dăruiască prin săraci lui Hristos”, a spus părintele Constantin Necula.
„Cetatea cea nouă”
Manifestările au continuat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu, unde decanul instituției, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr le-a urat bun-venit oaspeților, a prezentat ultimele cărți și reviste teologice apărute anul trecut la Sibiu, între care și Anuarul facultății sibiene.
Prof. univ. dr. Ciprian Streza a susținut mai apoi o prelegere despre Sfinții Trei Ierarhi, cu referire la implicarea acestora în viața socială a comunității și nu numai.
„Astăzi vă invit să intrăm în ceea ce numește Sfântul Grigorie de Nazians «cetatea cea nouă», «orașul cel nou», așa cum spune într-o omilie în care îl prezintă pe Sfântul Vasile cel Mare, autorul Vasiliadei. Pe un teren al Sfântului Vasile cel Mare s-a construit un spital, un orfelinat și mai multe clădiri cu scop filantropic, iar Sfântul Grigorie de Nazians prezintă Vasiliada ca «noul oraș». Însă «noul oraș» nu se rezuma doar la proiectul acesta mare al capadocienilor, la partea văzută, ci cuprinde un univers nevăzut de relații cu autoritățile locale, de intermediere de scutiri de taxe și mai ales de formare a unei elite intelectuale care să preia frâiele conducerii locale în Capadocia”, a spus prof. univ. dr. Ciprian Streza.
În cuvântul său de felicitare la această zi de sărbătoare pentru instituțiile de învățământ teologic, rectorul Ioan Bondrea a transmis tuturor cadrelor didactice și studenților de la Facultatea de Teologie din Sibiu cele mai calde urări.
„Dumnezeu să dea sănătate tuturor celor care slujesc în această facultate și studenților și să nu uitați că această facultate este locul în care spiritul universitar trebuie să se dezvolte cu tărie în Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu. Această sărbătoare de la început de an trebuie să ne lumineze spiritul și mintea, așa cum au făcut-o Sfinții Trei Ierarhi”, a spus prof. univ. dr. Ioan Bondrea.
La încheiere, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe toți cei care au organizat sărbătoarea facultății și a amintit tuturor celor prezenți că anul acesta Sibiul va găzdui Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga Lume (ITO), organizată în parteneriat cu universitatea sibiană și Facultatea de Teologie.
„Tinerii care vor veni la Sibiu și vor sta aici în perioada 6-9 septembrie vor participa la numeroase activități, la sfintele slujbe și sperăm că vor folosi acest timp spre folosul lor duhovnicesc”, a subliniat ierarhul.
Un recital de cântece patriotice susținut de corul Facultății de Teologie din Sibiu a încununat sărbătoarea instituției de învățământ teologic.