Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, dar și de la alte facultăți din cadrul Universității „Lucian Baga” din Sibiu au participat luni, 25 noiembrie, la un curs de prim ajutor susținut de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Sibiu. Cursul a avut loc în Sala „Fidelis” din facultatea sibiană menționată și a fost organizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Sibiu.
„Au participat la curs studenți teologi și studenți de la alte facultăți din Sibiu, membri ai ASCOR. Ne-am propus prin această activitate să atragem studenții sibieni în activități de voluntariat în cadrul proiectelor medicale pe care asociația noastră le desfășoară”, ne-a spus Marius Talmațchi de la Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu.
Studenții au avut posibilitatea să identifice situațiile de urgență medicală specifice tipului de ajutor de specialitate oferit de serviciile de ambulanță și să învețe manevrele principale de acordare a primului ajutor pentru fiecare situație în parte.