În zilele de 26 şi 27 iunie anul curent, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, s-au derulat ultimele examene şi susţinerile lucrărilor de licenţă ale studenţilor teologi din promoţia 2024. Alături de ei, masteranzii care au finalizat ciclul de studii aprofundate şi-au prezentat lucrările de disertaţie înaintea comisiilor de specialitate.
Cei aproape 100 de absolvenţi urmează să depună jurământul de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă într-un cadru ceremonial în prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.