1xbet giriş melbet 1xbet зеркало скачать
Noutati Facultate

Revedere la 45 de ani de la absolvire pentru Promoția 1970-1974 a Facultății de Teologie din Sibiu

By septembrie 10, 2019 No Comments

Absolvenţii Promoţiei 1970-1974 de la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu,  actualmente Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna” s-au întâlnit la Iaşi, pentru a marca trecerea celor 45 de ani de la absolvirea cursurilor de licență. Absolvenții au răspuns invitaţiei colegului pr. Mircea Stoleriu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Galata al Iaşului, organizatorul întâlnirii la care au fost prezenți patruzeci de invitaţi, toţi preoţi, cei mai mulţi însoţiţi de soţii.

Marţi, 3 septembrie, absolvenții s-au întâlnit lângă statuia lui Ștefan cel Mare din faţa Palatului Culturii din Iași unde au ascultat „Hora unirii” interpretată de cele opt clopote aflate în turnul palatului şi apoi au pornit să cunoască edificiile importante din capitala Moldovei.

Prima oprire a fost la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”. Aflată în vecinătatea Palatului Culturii, biserica a fost ctitorită de voievodul Stefan cel Mare, în perioada 1491-1492. Trecând pe lângă Casa „Gheorghe Asachi”, pelerinii au ajuns la Biserica „Bărboi”, cu hramul „Sfintii Apostoli Petru și Pavel”, o biserică ridicată în perioada 1841-1844, cu o arhitectură deosebită şi un iconostas remarcabil. Aici se găseşte mormântul poetului Alecu Russo.

Cel mai celebru edificiu dintre obiectivele vizitate a fost Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, ridicată de domnitorul Vasile Lupu în perioada 1637-1640. Aici s-a  ţinut Sinodul de la Iaşi din 1642 şi tot aici, în 1645, a fost uns ca patriarh al Ierusalimului Paisie, fost stareţ al Mănăstirii Galata. Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu, a locuit o vreme în mănăstire, motiv pentru care în 1997 s-a dezvelit aici un bust al marelui poet.

În catedrala mitropolitană cu hramurile „Cuvioasa Parascheva”, “Întampinarea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, vizitatorii au aflat că aceasta a fost construită în perioada 1880-1887, la iniţiativa mitropolitului Iosiv Naniescu, canonizat în anii din urmă sub numele de Iosif cel Milostiv şi că pictura aparţine lui Gheorghe Tatarăscu. În partea dreaptă  a naosului, se găsesc moaştele Cuvioasei Maicii Parascheva, iar în apropiere, într-o raclă masivă şi argintată, osemintele Mitropolitului Veniamin Costache. După ce s-au închinat moaştelor Cuvioasei, fostii absolvenţi au coborat la subsolul catedralei, în Baptisteriu, unde au avut binecuvantarea să se întâlnească cu Înaltpreasfinţitul  Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei si Sucevei. Preotul Mircea Stoleriu în numele celor prezenţi, a adresat un cuvânt de întâmpinare. Printre altele, părintele Stoleriu a spus: „Sunt 45 de ani de când am părăsit porţile Facultăţii de Teologie din Sibiu. Fiecare dintre noi a fost trimis să împlinească lucrarea Sfantului Duh, acolo unde i-a fost rânduit. Suntem o generaţie cu reuşite minunate : unii colegi au zidit biserici, unii au renovat monumente de arhitectură. Unii dintre noi au avut funcţii deosebite- protopopi, consilieri, profesori de seminar sau de facultăţi de teologie. Cinstea si bucuria noastră este că în vârful acestei promoţii se află Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord”.

Binecuvântare arhierească

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a adresat celor prezenţi un bogat cuvânt de înţeleaptă sfătuire şi de învăţătură, referindu-se mai ales la rolul preotesei în activitatea preotului. „Am observat preoți care sunt pe cale şi care nu prea sunt pe cale, prin intermediul doamnelor preotese. Am observat că preoteasa contribuie esenţial la activitatea preotului şi la succesul misiunii sale”, a subliniat ierarhul. A exemplificat detaliat cu mărturia unei preotese văduve, care la o întâlnire a preoteselor de la Durău, şi-a manifestat regretul de a nu fi făcut ceea ce se cuvenea în ajutorul soţului, atunci când era în viaţă. „Credincioşii sunt foarte importanţi”, a mai spus Înaltpreasfinţia Sa, „dar întâi de toate să avem o relaţie apropiată cu Dumnezeu şi linişte în familie. Ne angajăm în diverse activităţi, ne înjugăm la un activism pastoral – să fac şi asta, să fac şi cealaltă. E foarte bine, dar toată această lucrare, dacă nu are la bază legătura strânsă cu Dumnezeu şi pacea în familie, devine un fel de zdroabă fără prea mare efect”, a mai spus ierarhul. A încheiat spunând: „Dragii mei, sunteţi la această frumoasă vârstă. Vă îndemn şi pe sfinţiile voastre, îmi spun şi mie: să realizăm că ne apropiem de marele soroc și avem de dat seama”.

Următorul popas, l-au făcut foştii absolvenţi la biserica anfitrionului cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfânta Teodora de la Sihla” din cartierul Galata. Este o biserică de mari dimensiuni (1820 metri patrati). Piatra de temelie a fost pusă în 23 nov. 1990, iar actualmente se află în desfaşurare lucrările de pictură. Părintele Stoleriu a prezentat colegilor “Colţul Sfantului Ioan Rusul”, cuprinzând o valoroasă icoană, un brâu şi un fes ale Sfântului. În biserică a avut loc apoi o slujbă de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra celor prezenţi, precum şi rânduiala unui parastas în memoria profesorilor şi colegilor trecuţi la Domnul. Din generaţia aceasta, în 1974 au absolvit 180 de studenţi, dintre care au plecat în veşnicie 65. Un cuvânt a ţinut la final părintele Emil Gâlea din Aiud. Părintele Gâlea a scos în evidenţă faptul că Biserica se confruntă cu probleme dinafara ei, dar şi dinăuntru (referire la schimbul de generaţii în rândul slujitorilor altarelor), punând întrebare retorică, dacă nu trăim cumva vremuri apocaliptice. În numele preotilor prezenţi, părintele a exprimat satisfacţia în urma vizitării acestui minunat oraş si a mulţumit părintelui Mircea Stoleriu pentru o organizare aproape perfectă. În continuare, în aceeaşi locaţie, fiecare coleg a avut posibilitatea să prezinte noutăţi din viaţa personală –  familială şi/sau din activitatea pastorală.

       Seara, în restaurantul „Moldova” a avut loc tradiţionala  masă festivă.

Obiective turistice

       Miercuri,4 septembrie,  a continuat vizitarea diverselor obiective, de cult sau turistice. În parcul Copou, absolvenţii au meditat la diverse personalităti ale culturii române, ale căror busturi se găsesc pe aleile principale ale acestuia. Au zăbovit apoi câteva momente lângă teiul lui Eminescu şi au ascultat cu încântare versuri şi melodii pe versurile marelui poet, înregistrate pe telefon. Parcul datează din prima jumatate a secolului al XIX-lea şi are o suprafaţă de zece hectare.

La întoarcere, s-a intrat în Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Vizitatorii au fost întâmpinaţi şi  însoţiţi de două cadre didactice. Au păşit cu sfială  în „Sala paşilor pierduţi”, s-au minunat privind picturile lui Sabin Bălaşa, au intrat în localul Bibliotecii- una dintre cele mai frumoase din Europa, au vizitat o sală de curs şi sala rectorală.

Un ultim obiectiv vizitat a fost Palatul Culturii din Iaşi, o cladire emblematică pentru municipiu. A fost construit în perioada 1906-1925, pe locul fostului palat domnesc. Iniţial a servit ca palat administrativ şi de justiţie, iar în 1955 destinaţia clădirii a fost schimbată într-una culturală. Astăzi palatul este sediul Complexului muzeal „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de istorie, Muzeul etnografic, Muzeul de artă, Muzeul ştiinţei şi tehnicii , Centrul de Conservare şi restaurare a Patrimoniului Cultural.

Ziua s-a încheiat în subsolul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cartierul Galata, unde părintele Stoleriu, cu doamna preoteasă Mihaela, cu membrii Comitetului si Consiliului Parohial au oferit o masă.

Întalnirea colegială şi întâlnirea cu „oraşul sfinţilor, al culturii şi al ştiinţei” s-a încheiat a doua zi, joi dimineață,  participanţii plecând spre casele lor. Au luat cu ei clipe minunate, amintiri depănate, imaginea unui oras frumos si îngrijit, momentele de înălţare sufletească trăite în preajma raclelor sfinților. Şi nu în ultimul rând, au pus la suflet îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan: „Părinţilor, aveti și avem vârsta la care trebuie să realizăm că ne apropiem de Marele Soroc şi avem de dat seama”.

Autor: pr. Marcel Dobrea

Administrația

melbet скачать